Cel mai sincer interviu al lui Teo Trandafir! Cine a fost omul care a ajutat-o sa se ridice de jos si ce spune despre plecarea din Romania

Publicat: 11 mart. 2018, 15:00 Autor: Echipa Ciao.ro News 3

Teo Trandafir a acordat un interviu pentru Gandul.Info, unde a facut mai multe dezvaluiri inedite. Prezentatoarea de la Kanal D a vorbit despre profesie, dar si despre miracolele din viata sa.

Teo Trandafir a fost intotdeauna o fire deschisa si nu s-a ferit niciodata sa vorbeasca despre plusurile si minusurile din viata personala. In plus de asta, Teo Trandafir a marturisit ca sentimentul care o caracterizeaza cel mai mult este”disperarea”. De asemenea, vedeta a mai specificat ca tara unde vede viitorul fiicei sale este Anglia.

 „O disperare pe care n-ar trebui s-o catalogăm atât de drastic pentru că disperarea nu e neapărat un lucru de rău. E o presiune pe care o simt în general în spate şi care mă propulsează. Ştiu că n-am cum să ies din situaţia în care mă găsesc şi atunci imi trebuie putere. În asta stă puterea mea.”, marturiseste ea. Iata cum suna interviul integral al lui Teo Trandafir.

Reporter: Ce este extraordinar în viaţa ta?

Teo Trandafir: Cred că firescul ei. Toata lumea se aşteaptă de la mine să fiu smucită în zece direcţii şi nu mă sună nimeni pentru că fiecare îşi imaginează că mă sună ceilalţi. Şi atunci telefonul meu uneori stă pentru că fiecare se gândeşte “la cât e ea de ocupată” , lucru pentru care nu sunt atât de ocupată şi am timp să citesc ceva, să văd un film bun, să nu fac nimic, şi sunt ocupată cu găsitul momentului eminamente masculin în care să nu ma gândesc la nimic.

Am auzit şi am citit undeva că bărbaţii au această abilitate fantastică de a nu se gândi la nimic. I-am invidiat atât de mult pentru asta încât caut asta în mine. Cică există în capul lor ceea ce se numeşte “the nothing box”. Cutia cu nimic. În capul unei femei se intamplă tot timpul ceva extraordinar . Eu caut locul unde să nu se întample nimic ca să mă pot odihni.

Care a fost cea mai mare şansă pe care ai primit-o de la viaţă? 

Teo Trandafir: Norocul! De a fi vazută într-un punct în care arătam ca o prepeliţă gri . Iar prepeliţa gri a fost vazută ca un păun înflorit de către un om. M-a luat dintr-un cvasianonimat şi m-a considerat , citez “ o vedetă atipică”. A pus asupra mea o lumină pe care numai el putea s-o pună şi a fost marea mea şansă. Toţi paşii mei până atunci fuseseră pregătitori. Ăsta a fost norocul meu. Acelaşi om care avea să îmi salveze viaţa.

Cine? 

Teo Trandafir: Adrian Sârbu.

Unde vezi viitorul copilului tău?

Teo Trandafir: În Anglia. Sau cu valori britanice întoarsă într-o Românie care să fi început deja să se coaguleze. Pentru că am speranţa că generaţia care va urma, pe care eu o cresc, prin reprezentant, va reuşi să se coaguleze ea cu ea. Noi nu mai suntem responsabili de frumuseţea copiilor noştri, copiii noştri generează ei inşişi frumuseţe. Şi cred că ei între ei se vor putea uni şi aduna pentru a reconstitui România pe care nu au căpătat-o de la noi.

Îţi iubeşti viaţa? 

Teo Trandafir: O înţeleg, o preţuiesc acum, nu am cunoscut niciun om care să-şi iubească viaţa cu adevarat, pentru că să-ţi iubeşti viaţa înseamnă să ai grijă de tine. În general n-avem grijă de noi. Muncim prea mult, mâncăm prea mult, bem prea mult, pierdem nopţi, nu ne iubim viaţa. O inţeleg , n-aş vrea să se termine, sau cum ar zice un mare cântăreţ “I don’t wanna die /But I ain’t keen on living either”. Viaţa mea s-a sfârşit la un moment dat doar pentru a începe şi a-mi da o nouă dimensiune pe care abia acum o pricep.

Cititi continuarea interviului pe www.gandul.info.

Publicat: 11 mart. 2018, 15:00 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
Pe aceeași temă
×